Quantcast
Channel: Ctrl-D » tutoriale
Viewing all articles
Browse latest Browse all 10

Tutorial: Color Correction în After Effects

$
0
0

after effects

Dacă în primele trei tutoriale am vorbit despre bazele modului de lucru în After Effects, în articolul de astăzi ne vom concentra atât pe manipularea și editarea foto – video, cât și pe instrumentele și efectele pe care le pune la dispoziție această platformă.


 

Din moment ce efectele de manipulare foto – video sunt structurate și denumite asemănător editărilor de imagini din Photoshop, modul de utilizare va fi similiar.

after effects tutorial

Alcătuirea compoziției

În continuare, vom crea o compoziție de 8 secunde și vom importa o serie de fișiere video, pe care vom realiza o serie de modificări.

2

După aranjarea acestora, le vom organiza pe rând într-o compoziție nouă, cu scopul de a facilita vizualizarea și aplicarea efectelor pentru fiecare în parte.

Nuanță și saturație

Dacă urmărim clipul de mai jos, vom vedea o scenă cu vegetație; dacă vrem să înviorăm culorile și să le facem mai puternice, vom accesa meniul Effect > Color Correction > Hue/Saturation.

3

Din meniul de control al efectelor, putem utiliza acest efect după aceleași criterii ca și în Photoshop, astfel că, pe canalele de culori (Master, Red, Greens, Blues, Alpha) se pot alege game de culori prin poziționarea mini-cursoarelor de sub paletă. De asemenea, nuanța de culoare, saturația și luminozitatea canalului acelei culori sunt foarte importante pentru aplicarea acestui efect.

5

Încercarea de a accentua culorile în scena noastră determină modificarea implicită a canalului cromatic verde. După selectarea acestui canal, vom aplica setările dorite pe modificatoarele amintite anterior, în funcție de necesități.

4

Este indicat, după astfel de modificări, să se efectueze o previzualizare, pentru a verifica aplicarea acestora pe întreg procesul: există cazuri când un anumit cadru iese bine, dar poate crea probleme în alte cadre. Nu uitați de scenele filmate în momente diferite, cu altfel de luminozități, culori etc.

Curves

Efectul Curves este o altă modalitate de manipulare: acest efect este conceput similar cu cel de Hue/Saturation, Levels, Color Balance și altele menite pentru ajustarea culorilor și tonurilor imaginii. Toate ajută la editarea și modificarea culorilor, iar schimbările se vor face la nivelul canalului de culoare.

Acest efect poate fi regăsit atât în meniul din care am aplicat Hue/Saturation, cât și din meniul Effects & Presets, la secțiunea Color Correction.

6

Modificările rezultate se realizează prin adăugarea unor puncte de-a lungul curbei, pe spațiul activ delimitat de chenar. Când utilizați curbele, nu uitați că un contrast mărit al imaginii rezultă din deschiderea tonurilor luminoase şi întunecate, afişate de o curbă în formă de S pe canalul principal RGB.

7

After Effects oferă posibilitatea de a „desena” curba dorită prin instrumentul care are definit ca pictogramă un creion, dar și opțiuni de salvare sau încărcare a unor curbe presetate, pentru alte proiecte.

8

Levels

Un alt modificator important în ajustarea intervalului tonal este Levels. Acesta oferă accesul direct la histograma pozei sau videoului pe care dorim să efectuăm schimbări.

9

Modificările se fac cu ajutorul a trei cursoare: glisând unul dintre acestea, se observă că asupra cadrului vostru vor apărea modificări la nivelul luminozității. Prin mișcarea cursorului central în laterale, acesta va deschide sau va întuneca imaginea. Cât despre cursorul lateral stânga, glisarea spre dreapta va afecta tonalitățile zonelor cu pixeli întunecați. La fel se întâmplă și pentru cel din dreapta, care va modifica tonalitățile zonelor luminoase.

10

Puteți introduce direct date pentru a seta input-ul sau output-ul de alb/negru. Canalele de culoare oferă un control mai bun și micșorează sau ridică tonalitățile pe culori.

11

Atât Levels, cât și efectul de Curves pot duce la efecte similare, pentru că sunt concepute pe aceleași principii. Modificatorul Levels oferă, prin prezentarea histogramei, frecvențele de tonuri. Glisorul din mijloc delimitează zona luminoasă de pixeli de cea luminoasă. De exemplu, dacă în dreapta cursorului central nu există ilustrări ale frecvențelor, prin acesta putem observa că imaginea este întunecată.

12

Adjustment Layer

Deși meniul de Color Correction oferă modalități atât de variate pentru acest proces, este foarte important de reținut că, într-un proiect complex, aplicarea acestora nu se realizează foarte ușor. Pentru a soluționa eventualele probleme, After Effects folosește așa-numitele layere de ajustări (Layer Adjustments).

13

Layerul de ajustări este un solid: se pot aplica efecte și modificări specifice care vor avea efect asupra tuturor layerelor regăsite mai jos de acesta în Timeline. Pe lângă alte beneficii, este foarte util atunci când dorim să aplicăm aceleași efecte cu aceleași setări, pe mai multe elemente.

14

Pentru a activa și a vizualiza layerul de ajustări cu tot ceea ce are aplicat, trebuie să debifăm icoana din imagine.

15

Dacă doriți să ajustați culori doar pe o anumită porțiune a imaginii, cel mai ușor și indicat este să folosiți Măștile: așa cum am folosit într-un articol anterior, și de această dată vom aplica o mască pe layerul de ajustări cu ajutorul tool-ului Elipse.

16

Layerul de ajustări a fost inițial creat ca având culoarea de fundal negru, din meniul Layer > Solid Settings. Dacă doriți să „ardeți” culorile, îl veți suprapune prin intermediul Color Burn. În urma acestui proces, zona acoperită de mască va avea un contrast mai ridicat decât restul. Aceasta se va realiza prin comanda Click dreapta pe layer > Blending Mode > Classic Color Burn.

Iar dacă vreți ca efectul să se realizeze în afara măștii, veți seta masca în modul Substract. De asemenea, veți modifica și conturul măștii pentru a fi cât mai fin și difuz, cu ajutorul modificatorului Mask Feather și Mask Opacity.

17

În funcție de rezultat și preferințe, puteți ajusta mai mult poziția și accentul măștii asupra imaginii inițiale.

18

Layerele de ajustări ajută la crearea și simularea multor efecte, într-o manieră ordonată, oferind control asupra rezultatelor.

Există multe pluginuri eficiente și bine optimizate, care pot îndeplini astfel de procese. Toți acești pași sunt modalități de bază în procesul de Color Correction în mediul After Effects și, în urma unui exercițiu perseverent și a combinărilor dintre lucrurile învățate, se vor putea realiza proiecte complexe.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 10

Trending Articles